Efemer prin involuţii

Aberante involuţii

nod pe firul vieţii fac;

Bogăţiile sunt arma

omului cu duh sărac!

Cărţile se vor pe faţă,

când văzute-s pe din dos,

Drumul nu se mai sfârşeşte,

Pentru cei ce-l merg pe jos.

Efemerul e esenţa,

celor ce mai mult se vor,

Focul apele îngheaţă,

când e-aprins doar ca decor.

Gândul are îndrăzneala,

de a fi orice-i real,

Hotărând, printr-o idee,

absolutul ideal.

Idioţii-şi pun amprente,

orişiunde cred că pot,

Jurământul se rosteşte,

cu accente de robot.

Liniştea se vrea totală,

obţinută prin tăceri;

Mâine se doreşte astăzi

şi se uită ce-a fost ieri.

Noaptea-i plină de răspunsuri,

ziua trece tot mai greu,

Ochii caută spre ceruri,

semnul unui Dumnezeu.

Prea se umblă, fără frică,

prin unghere cu noroi,

Răstignind însemnul firii

şi uitând de cifra doi!

Stelele, din depărtare,

se văd toate-a fi la fel;

Timpul, doar, le-arată faţa

în excesul lui de zel.

Universuri paralele

se tot vor a se clădi,

Vraja, scenelor de-o seară,

ne învaţă-a ne minţi.

Zorii, însă, ne arată

nemascaţi şi nefardaţi,

Dominaţi de idealul,

de a deveni blazaţi;

Demnitatea e măsura

pentru ce putea-vom fi,

Dar câţi pot să înţeleagă

rostul nostru de-a trăi?

Preţul vieţii e-n scădere,

preţul pâinii a crescut,

Irealul e nuanţa,

reîntoarcerii-n trecut!