duminică, 7 noiembrie 2010

Dorinţă pentru neamul românesc

În ziua doliului necesar
În gândul meu se naşte o dorinţă,
Chiar dacă unii-i spun un ideal,
Să readucem, cât e cu putinţă,
Această ţară, pe un drum normal.

Trăim un timp nebun, fără amprentă,
Trăim inert, cu sens fără de sens!
Trăim o calmitate aparentă,
Fără-nţelegeri, fără de consens!

Iluzii şi absurdul se consumă
Şi toţi aşteaptă gongul, de final,
Aproape toţi văd viaţa ca pe-o glumă,
Aproape toţi se lasă duşi de val.

În farmacii se vând medicamente
Cu un prospect confuz şi prost tradus
Ce, vindecând doar boli adiacente,
Lasă un diagnostic presupus.

Şi mor săracii plini de demnitate,
Şi mor acei ce cred în omul demn;
De plans, se plâng doar cei ce au de toate,
Şi jură strâmb, crezând că e solemn...

Biserici sunt din din ce în ce mai multe,
Slujbaşii lor cerşesc într-una bani
Şi nu aud, dar nici nu vor s-asculte
Durerea umiliţilor ţărani!

Se-nvaţă-n şcoli istorii pitrocite,
Fluidizate-n mod conceptual,
Rescrise în cuvinte ticluite
Cu copyright marcant comercial.

Şi-ntreaga ţară-i scoasă la vânzare,
Cu preţul stabilit după obraz,
Justificat ca… încă o eroare
Ce s-ar fi vrut ieşirea din necaz.

Eu simt durerea iernii ce-i aproape,
Şi-a casei ce nu are-acoperiş,
Şi-a celor ce mai vor cumva să scape
Să nu-şi mai ducă viaţa pe furiş.

Nu-mi pierd speranţa, nici acea dorinţă
Ce-n vis o-ngân, şi-aievea o rostesc,
Pentru că ştiu că încă-i cu putinţă
Să se renască neamul românesc.