joi, 1 iulie 2010

Iubire prin furtună

Ne iubim, ne iubim,
şi afară-i furtună;
Şi e totul real
şi suntem împreună.

Ploaia bate în geam,
ne ascunde de lume,
Ne simţim, ne avem,
şi ne arde de glume.

Forfotesc împrejur,
adevăruri concrete;
Peste noi cad lumini
ce-şi doresc să ne-mbete.

Despărţiţi de milenii,
timpul, azi, ne adună;
Ne iubim cu dorinţă,
şi afară-i furtună.

Vântul face ce face
şi ne bate-n fereastră.
Tu, prinzându-mă-n braţe,
spui că noaptea-i albastră.

Se-aude, se vede,
cum furtuna revine;
Şi mă simţi în chemare,
şi mă simt, tot, în tine.

Întunericul nopţii
dinadins ne adună;
Ne iubim, ne avem,
ne unim în furtună

Şi, te uită, iubito,
ies copacii pe stradă!
Că mai toate se schimbă,
dau şi ei o dovadă.

Nu mai vor, să se spună,
că-s ucişi de rafale;
Se declară în grevă,
merg spre moarte, agale.

Şiroind prin canale,
apa ploii, se-adună;
Noi rămânem uniţi,
ne iubim în furtună.