miercuri, 26 mai 2010

Cântec de prin rătăcire

Eu hoinăresc prin lumea mea, iubito,
și n-am nici gînduri, nu am nici cuvinte;
E, parcă, întuneric peste ceruri,
se tot vorbeşte mult şi mult se minte.

Privirea mi-o ridic spre miezul nopţii
şi către soare… rar şi tot mai rar.
Eu, parcă, sunt un cumul de proporţii,
ce-ncearcă a fi tot, dar în zadar.

Şi vânturi bat, voindu-se furtună,
pâraiele din matcă vor să iasă,
Dar tot se simte a-nverzi pădurea,
redându-mi gândul de-a trăi acasă.

Neantul e un semn de întrebare,
ce nu se vrea lăsat, nicicum, schimbat,
Dar, orişicum, eu ştiu că-l pot învinge,
răspunsuri dau şi-apoi sunt întrebat!

Pe drumul nopţii, printre umbre triste,
încerc să râd, să uit că timpul trece,
Dar dimineaţa, când îngheaţă roua,
fac diferenţa între cald şi rece.

Şi hoinăresc prin lumea mea, iubito,
şi plâng râzând, şi tac, şi mă ascund.
E-atâta întuneric peste ceruri...
iar eu mă-ntreb... şi nu pot să-mi răspund...

marți, 25 mai 2010

Toate cele dintâi

Victoriei Otel, într-o zi specială
Când vei privi spre stele,
şi-ai să mă vezi pe mine,
Ai să-nţelegi ce-i viaţa,
ce-i rău şi ce e bine.
N-ai să mai vrei uitarea
să-ţi fie căpătâi
Şi-ai să-nţelegi, că toate
sunt chiar cele dintâi.

Nu-ţi apleca privirea
şi nu te mai ascunde,
Priveşte-n zarea largă,
să simţi că te pătrunde!
Sunt undeva-n venire
şi vin, şi vin spre tine
Şi lasă-ţi îndoiala,
tu ştii că va fi bine!

Te lasă-acum purtată
de sufletu-ţi ce-ţi cere
Să fii şi împlinire,
şi gând de mângâiere.
Nimic nu se va pierde,
va fi altfel să fie,
Tristeţea, hai, o uită!
Tristeţea, dă-mi-o mie!

Şi prinde-mă de mână,
hai să fugim în noapte!
Prin gânduri, spune-mi totul
şi strigă-mă, prin şoapte,
Dar lasă să-ţi văd ochii,
să-ţi înţeleg dorinţa,
Prin ea îmi simt puterea
şi-mi regăsesc voinţa!

Priveşte-n taină cerul,
priveşte către mine,
Ţi-a dispărut şi teama,
şi frica de ruşine!
Când unii-ţi vor plecarea,
cu voia ta, rămâi,
Că ştii, deja, că toate
sunt chiar cele dintâi!

marți, 18 mai 2010

Reînvăţarea prin durere

Te ştiu lupoaică şi te simt un înger,
Adolescentă chiar, într-un alt fel;
Mă doare când îţi simt un nor pe suflet,
Atunci, şi-n mine lupta-i un măcel.

Te caut cu privirea şi cu gândul,
Eşti gând, acum, la ceas de miez de zi;
Să te găsesc, aş răscoli pământul,
Să reînvăţ ce-nseamnă a trăi!

Privesc spre lume şi privesc spre cer
Şi drumu-l ştiu, și sensu-l simt real,
Nu mă mai tem, mi-e mai uşor să sper;
Un val năpraznic sunt, cătându-mi mal.

Și chiar de trec prin marile furtuni,
Și chiar de sunt privit, acum, de sus,
Eu ştiu că multe-n viaţă sunt minuni
Şi voi putea să-ţi spun ce am de spus!

Apoi, când totul fi-va și firesc
Şi faptul zilei se va fi-nţeles,
Voi spune eu că-ntr-adevăr trăiesc!
Vei spune tu că viaţa a ales!