duminică, 4 aprilie 2010

Hoţie eliberatoare

Te voi fura şi-n taină te voi duce
Acolo, unde vântul e stăpân
Şi cerul cu pământu-s la răscruce,
Să-ţi spun ce, astăzi, abia pot să-ngân.

Şi ne vom fi, aşa, la ceas de seară,
Spunând pe nume tot ce e de spus.
Să nu simţim ideea, ca povară,
Uitând că zorii zilei au apus.

La miez de zi, fugari mereu de lume,
Plutind în şoapte, către zări de vis,
Voi fi un val ce-n mal se sparge-n spume,
Şi-mi vei fi mal şi drum spre paradis.

Urcuşuri mari şi creste-nzăpezite
Ne vor păzi de cei ce ne pândesc
Şi, liberi, contra falselor ursite,
Ne vom reda al vieții sens firesc.

Atunci, mă vei cuprinde, tot, în tine
Şi ai să fii cu mine peste tot;
Fiindu-ţi bine, ştiu că-mi va fi bine,
Aşa cum ştiu că rău să-ţi fac, nu pot!

Şi-am să te fur, o data, şi-ncă-o dată,
De câte ori ascunsă vei mai fi,
Să poţi să vezi că viaţa-i minunată,
Când eşti iubită şi când poţi iubi!