miercuri, 13 ianuarie 2010

Anotimpuri în Ardeal

Mă simt, din nou, adolescent
Şi-nvăţ o lecţie uitată,
Remaniind un gând prezent,
Prin tot ceea ce-am fost odată.

Uitasem ceea ce ştiam,
Credeam că totul se sfârşise;
Simţeam că iarna-mi bate-n geam,
Dar eu credeam, mereu, în vise.

Şi urc, din văi adânci în deal
Şi stiu, de ce şi iarna-i vară.
Şi cred, din nou, în ideal,
Din zorii zilei până-n seară.

Pe drumul meu, pun, azi, un semn,
Chiar dacă vorba-mi e şoptită
Şi-mi regăsesc un vechi îndemn,
Rebotezându-te... ispită.

Mi-e cerul vieţii înstelat,
Nici frică nu îmi e, nici teamă!
Pe drumul vieţii am plecat;
Ştiu că speranţa ta mă cheamă!

Şi urc, din văi adânci în deal
Şi stiu de ce şi iarna-i vară
Şi munţii-i trec, înspre Ardeal,
Să fac din toamnă, primăvară.