marți, 28 aprilie 2009

De prea-nadins...

Mă cred unii prea bătrân
De-a mai vrea să cred că pot
Să mai fiu pe gând stăpân
Şi c-aş fi şi eu robot.
Ori, că nu mai am puteri
Să ridic ochii spre cer
Şi, dorindu-mi doar plăceri,
A iubi, nici să mai sper.

Sau, că fiind asemeni lor,
M-aş simţi prea jos căzut,
Că mă tem de viitor,
Ca de-al lumii început.
Eu încerc să înţeleg
Că-s privit şi peste umăr,
Dar eu anii nu mi-i neg,
Chiar în faţa lor îi număr!

Şi eu nu-s după tipar,
Nu simt că sunt doborât,
Zilele din calendar
Trec normal şi... doar atât!
Nu-mi doresc să fiu un altul,
Nici să sting un rug aprins,
Însă nu accept asaltul
Vorbei spuse dinadins!

Asta e... N-am timp de ceartă...
Râde ciob de oală spartă...